În perioada 4 februarie – 15 martie 2019 turdenii pot propune proiecte pentru orașul lor prin intermediul platformei TurdaDecide.ro

Municipiul Turda lansează procesul de bugetare participativă, un proiect prin care ne propunem să ascultăm, să analizăm și să acționăm împreună. Proiectele realizate de dumneavoastră, după ce vor fi validate de autoritatea locală, vor fi supuse votului, iar cele care vor primi cel mai mare număr de voturi, vor fi finanțate din bugetul local și vor fi realizate începând cu anul 2019. Prin acest proces de bugetare participativă online, un proces transparent, deschis, ce va surprinde cu prioritate nevoile turdenilor, municipalitatea urmărește implicarea activă și directă a cetățenilor în luarea deciziilor privind viitoarele proiecte ale orașului.

Ideile, propunerile și soluțiile dumneavoastră pot deveni proiecte ce vor fi implementate pentru a crește calitatea vieții din orașul nostru. Administrația publică locală muncește pentru fiecare turdean în parte, iar pentru că vrem să fim tot mai eficienți este nevoie să lucrăm în echipă. Vă invităm să vă implicați direct și să formulați idei dar și soluții care pot duce la îmbunătățirea calității vieții în orașul nostru. #BugetareParticipativa #TurdaDecide